Cum dezvoltăm un stil de viaţă sănătos la preşcolari?

  Articol de Bursuc Bogdana, Centrul Expert, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

  Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

  De ce educaţia pentru sănătate la preşcolari?

  Sănătatea este definită ca starea de bine fizică, mentală şi socială a fiecărei persoane. Sănătatea nu este doar absenţa bolii sau a infirmităţii (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2000). Starea de sănătate şi de boală este influenţată nu doar de factorii biologici, chimici sau genetici, ci şi de factorii psihologici şi sociali.

  Factorii psihosociali care influenţează starea de sănătate şi boală sunt: comportamentele sănătoase sau de risc, abilităţi cognitive, emoţionale şi sociale, atitudini şi valorile personale relaţionate cu sănătatea, normele socio-culturale de gen.

  Principalii factori care au impact asupra stării de sănătate şi boală sunt comportamentele care descriu stilul de viaţă: alimentaţie echilibrată, practicarea exerciţiului fizic, reducerea consumului de alcool, renunţarea la fumat, folosirea metodelor de prevenţie a bolilor cu transmitere sexuală, adoptarea altor comportamente preventive (vaccinări, verificări medicale periodice, screeninguri), respectarea orelor de somn.

  Comportamentele sănătoase sunt învăţate social de către copii prin observarea şi imitarea adulţilor. De exemplu, alimentaţia, practicarea exerciţiului fizic sunt comportamnte care se învaţă din familie în perioada timpurie de dezvoltarea (vârsta preşcolară) şi au un rol definitoriu în dezvoltarea atitudinilor şi practicilor din perioadele ulterioare de dezvoltare şi din viaţa adultă relaţionate cu stilul de viaţă sănătos.

  La vârsta preşcolară copii învaţă comportamente prin observarea şi imitarea adulţilor, îşi formează atitudinile faţă de comportamentele sanogene şi de risc. La această vârstă se formează şi reprezintarea stării de sănătate şi de boală. Părinţii şi adulţii care interacţionează direct cu copii au un rol major în dezvoltarea comportamentelor sanogene cu rol protectiv asupra sănătăţii. Adulţii inflenţează comporatementele adoptate de copii prin modelul pe care îl reprezintă. De asemenea, aceştia sunt principalii furnizori ai oportunităţilor de petrecere a timpului liber şi ai diversităţii alimentare. Părinţii şi educatorii sunt cei care conturează preferinţele copiilor şi atitudinile lor faţă de comportamentul alimentar, exerciţiul fizic şi comportamentul sexual, prin întăririle şi recţiile aversive pe care le exprimă.

  Educaţia pentru sănătate la preşcolari permite învăţarea comportamentelor sanogene şi integrarea lor în rutinele comportamentale. În sens larg, educaţia pentru sănătate este reprezentată de toate experienţele de învăţare care conduc la îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate. În sens restrâns, educaţia pentru sănătate implică dezvoltarea abilităţilor cognitive, sociale şi emoţionale cu rol protector asupra sănătăţii şi dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos prin întărirea comportamentelor sănătoase şi reducerea comportamentelor de risc.

  Dezvoltarea comportamentelor care descriu stilul de viaţă în perioada de vârstă preşcolară

  Dezvoltarea comportamentul alimentar

  Pentru preşcolari alimentele şi servirea mesei reprezintă o nouă oportunitate de a explora şi de a culege informaţii. Comportamentul alimentar în această perioadă de dezvoltare se caracterizează prin:

•  curiozitate (întreabă de ce morcovii sunt portocalii, în loc să îi mănânce, sunt fascinaţi de noile aimente şi de modul de ale servi),

•  scop (preşcolarii mănâncă când le este foame şi se concentrează asupra mesei şi rezută mâncarea când s-au săturat sau nu le este foame),

•  fluctuanţă (apetitul copiilor creşte după periade de activitate intensă şi scade când sunt obosiţi sau entuziasmaţi, preferinţele culinare se modifică de la o zi la alta),

•  dorinţa de companie (preşcolarii doresc să mănânce împreună cu alţii şi copie, de multe ori, preferinţele alimentare a celor din jur)

  Dezvoltarea practicării exerciţiului fizic

  La vârsta preşcolară copii au abilităţile motorii suficient dezvoltate şi sunt capabili să meargă pe o tricicletă, să urce scările, să meargă pe vârfuri, să sară peste un obstacol, să arunce şi să prindă o minge, să se îmbrace singuri (cu ajutor la fermoar sau şireturi), să folosească foarfeca, să deseneze sau să picteze o figură. Activitatea fizică are un rol esenţial în dezvoltarea fizică, cognitivă şi socio-emoţională a copilului.

  Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de activitatea fizică şi activităţile în aer liber reprezintă un bun predictor pentru practicarea sistematică a exerciţiului fizic în perioada imediat următoare, vârsta şcolară şi adolescenţă.

  Dezvoltarea comportamentului sexual

  Sexualitatea este mai mult decât dorinţa sexuală şi contactul sexual.

  Sexualitatea include gânduri, emoţii, comportamente asociate cu faptul de a fi bărbat sau de a fi femeie cunoaşterea şi explorarea prin intermediul celor cinci simţuri (tact, gust, miros, auz, văz) .

  Copii se manifestă ca fiinţe active sexual încă înainte de naştere.

De exemplu:

•  băieţii pot avea erecţie în perioada intrauterină, iar unii dintre ei se nasc cu erecţie.

•  fetele şi băieţii de până la 2 ani ajung la orgasm, cu toate că organele genitalenu nu sunt maturizat.

  Preşcolarii îşi manifestă curiozitatea în legătură cu toate aspectele lumii înconjurătoare, inclusiv sexualitatea. Ei devin interesaţi de diferenţele între fete şi băieţi şi practică jocuri care includ privitul şi pipăitul.

  Cel mai frecvent joc este jocul „de-a doctorul” care le dă posibilitatea explorării corpului celuilalt şi satisfacerea curiozităţii. Acest joc poate fi jucat numai de fete, numai de băieţi sau de fete şi băieţi laolaltă. Studiile arată că acest tip de explorare nu este relevant pentru orentarea sexuală a copiilor.

  Un comportament tipic la această vârstă este autostimularea . Frecvenţa acestui comportament se întinde de la o dată pe lună, la câteva ori pe zi şi apare în special când copilul este somnoros, obosit, plictisit sau îngrijorat, stresat (naşterea unui frate, prima zi la grădiniţă). Autostimularea ocazională este un comportament normal la preşcolari şi la copii mai mici. Pe la cinci şase ani, cei mai mulţi copii învaţă că acest comportament se poate desfăşura doar în spaţiul privat. Când comportmentul de autostimulare este foarte frecvent, este un indiciu important al abuzului sexual la copil şi trebuie contactate imediat, instituţiile de specialitate.

  Dezvoltarea altor comportamente preventive

  Unul dintre comportamentele preventive care trebuie dezvoltate încă din perioada de vârstă preşcolară este comportamentul de protecţie solară.

  Comportamentele recomandate sunt folosirea cremelor de protecţie solară (cu factor de protecţie cel puţin 15, până la vârsta de 18 ani), purtarea pălăriilor de soare, a bluzelor cu mâneci lungi şi a pantalonilor lungi, staţionarea în locuri umbroase în orele de maxmă intensitate solară (11,30 – 15,30) (National Cancer Institute 1994).

  Comportamentele de protecţie solară sunt principala metodă de prevenţie a cancerului de piele. Dezvoltarea acestor comportamente la preşcolari este necesară întrucât studiile arată că la această vârstă cea mai mare parte a timpului este petrecută în aer liber şi, de asemenea, până la vârsta de 21 de ani are loc 80% din expunerea la soare. Părinţii şi adulţii care interacţionează direct cu copii au un rol important în dezvoltarea acestor comportamente de protecţie, prin oferirea propriului exemplu comportamental.

  Un important comportament preventiv care trebuie dezvoltat de timpuriu la copii este cel de autoigienă . Acest comportament trebuie înţeles în sens larg. Comportamentele de autoigienă vizează atât igiena propriului corp, cât şi a spaţiului de joacă sau de locuit. Programele educative pentru adulţi trebuie să dezvolte acestora abilitătea de a aplica regula consecinţelor logice şi naturale şi de a modela prin propriu comportament, comportamentele de autoigienă a copiilor.

  Recomandări în dezvoltarea stilului de viaţă sănătos la preşcolari

•  Recomandările pentru dezvoltarea comportamentului alimentar sanogen:

•  Educarea părinţilor în legătură cu principiile alimentaţiei sănătoase la adulţi şi la preşcolari.

•  Educarea părinţilor în legătură cu rolul factorilor contextuali: De exemplu, disponibilitatea şi accesibilitatea alimentelor influenţează comportamentul alimentar al copiilor.

•  Educarea părinţilor în legătură cu normelor socio-culturale de gen ca factor de risc în dezvoltarea preferinţelor alimentare şi a comportamentului alimentar nesanogen la preşcolari.

•  Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de tipul: “Ai mâncat ca o fetiţă … tu eşti băiat! .. băieţii mănâncă mai mult!” sau “A mâncat foarte putin … aşa mănâncă fetele!”

•  Întărirea comportamentelor alimentare sanogene la copii.

•  Identificarea surselor de întărire dincolo de alimente şi de comportametul alimentar (metodele de disciplină sunt separate de comportamentul alimentar):

•  Copii nu sunt recompensaţi/gratificaţi cu alimente (dacă au făcut ceva bine, dacă sunt supăraţi, trişti).

•  Copii nu sunt ameninţaţi cu retragerea unui aliment preferat..

•  Preferinţele alimentare ale copiilor nu sunt pedepsite, ci redefinite prin controlul disponbilităţii şi accesibilităţii alimentelor.

•  Preşcolarii participă la masă alături de adulţi şi sunt lăsaţi să aleagă din gama de alimente servită la masă. Sunt întărite alegerile sanogene.

•  Desertul trebuie considerat un aliment cu valenţe egale cu celelalte alimente servite sau feluri de mâncare.

•  Preferinţele alimentare ale preşcolarilor trebuie respectate. Dacă preşcolarii refuză să mănânce anumite alimente sau refuză să mai mănânce un anumit aliment, adultul nu trebuie să insiste, să forţeze sau să ameninţe copilul.

•  Controlul disponbilităţii şi accesibilităţii alimentelor.

•  Se recomandă folosirea termeniror de “alimente din care putem mânca mult” vs “alimente din care putem mânca puţin” atunci când învăţăm preşcolarii despre alimentele sănătoase şi nesănătoase.

•  Servirea mesei are loc într-un spaţiu special amenajat (nu în orice zonă a casei) şi nu este combinată cu alte activităţi (vizionarea TV, coloratul, pictatul, cititul, jocul).

•  Recomandările pentru dezvoltarea practicării exerciţiului fizic:

•  Educarea părinţilor în legătură cu importanţa implicării active în activităţi fizice şi coparticiparea alături de copii.

•  Educarea părinţilor în legătură cu normele socio-culturale de gen ca factor de risc în dezvoltarea preferinţelor pentru tipul de activităţi de petrecere a timpului liber şi de relaxare.

•  Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de tipul: “Ai aruncat mingea ca o fată! …” sau “Hai! Aleargă mai repede … doar eşti băiat” sau “Nu te mai urca pe scară! … stai cuminte! Pe scară se joacă doar băieţii!”

•  Se recomandă fotografierea copiilor practicând exerciţii fizice sau excutând activităţi în aer liber. Aceste fotografii sunt expuse (sunt înrămate şi decorează camera copilului sau alete spaţii în casă).

•  Copiilor li se artă imagini cu femei şi bărbaţi sportivi, sunt urmărite la TV emisiuni sportive.

•  Părinţii pot propune ca acivitte de familie partciparea la jocurile sportive la care este permisă prezenţa spectatorilor (baschet, handbal, fotbal, polo etc.)

•  Întărirea practicării activităţilor în aer liber la copii.

•  Întărirea practicării activităţilor în aer liber atât la fete, cât şi la băieţi, dincolo de prescripţiile comportamentale de gen.

•  Folosirea activităţilor fizice în aer liber (călărie, înnot, jocuri cu mingea sau alte accesorii) ca recompense pentru dezvoltarea preferinţei pentru astfel de activităţi de petrecere a timpului liber şi de relaxare.

•  Înscrierea copiilor în cluburi sportive organizate.

•  Întărirea diferenţială a activităţilor fizice, dinamice ca mijloc de petrecere a timpului liber, faţă de activităţile statice ca jocul pe computer, vizionarea TV.

•  Respectarea preferinţelor copiilor pentru anumite activităţi sportive. Dacă preşcolarii refuză să practice un anumit joc sau săă participe la numite activităţi în aer liber sau cluburi sportive, adultul nu trebuie să insiste, să forţeze sau să ameninţe copilul.

•  Controlul activităţilor de petrecere a timpului liber a preşcolarilor (reducerea accesului la jocurile pe computer sau vizionarea TV):

•  Este permisă o oră sau două de vizionare TV în fiecare zi (emisiunea de vizionat este aleasă de părinte).

•  Părintele vizionează împoreună cu copilul emisiunea TV şi discută pe baza ei (copilul nu stă singur la TV sau la computer)

•  Nu se recomandă ca în camera copilului să fie TV sau computer.

•  Copilul nu foloseşte telecomanda.

•  Recomandările pentru dezvoltarea sanogenă a comportamentului sexual:

•  Folosirea termenilor neeufemistici pentru denumirea organelor genitale (penis, vulvă).

•  Realizarea distincţiei între zone private, intime ale corpului ( Unde numai tu poţi să te atingi! Nimeni altcineva nu are voie să te atingă, iat tu au dreptul să spui NU. ) şi zone care nu sunt private.

•  Autostimularea nu este pedepsită, ci este circumscrisă doar spaţiilor private, nu şi celor publice.

•  Reamintirea acestei disticţii copilului ori de câte ori comportamentul de autostimulare apare în locuri, spaţii publice.

•  Jocul de-a doctorul nu este pedepsit, ci întrerup, iar copiilor le sunt oferite informaţii suplimentare despre părţile corpului şi diferenţele între fete şi băieţi ( “Înţeleg că jucaţi un joc despre părţile corpului, eu am o carte unde sunt multe desene şi lucruri interesante depre asta. Haideţi să vi-o arăt!” ).

•  Adulţii trebuie să înţeleagă corect domeniul la cere se referă întrebările copiilor ( De unde vin copii ? Copii se pot referi la o regiune geografică sau o regiune din corpul uman şi nu la procesul de reproducere sau de naştere).

•  Copiilor li se oferă răspunsuri adevărate la întrebările pe care le pun, fără însă ca acestea să depăşească sfera de conţinut pe care copilul a solicitat-o.

•  Recomandările pentru dezvoltarea comportamentelor autosecurizante:

•  Folosirea unor prompteri fizici sau a suportului vizual ori de câte ori este posibil. Nu sunt recomandate explicaţiile care se bazează doar pe cuvinte.

•  Este recomandată folosirea unor prompteri contextuali (copaci, clădiri) pentru facilitarea orientării în spaţiu a copiilor şi cunoaşterii drumului spre casă.

•  Instrucţiunile date preşcolarilor trebuie să fie scurte şi să includă în primul rând acţiuni şi exemplificarea lor în plan real.

•  Expunerea de imagini cu practici securizante / nesecrizante pentru acceaşi sitiuaţie.

•  Implicarea activă a copiilor în sarcinile de învăţare. Copii trebuie să exerseze comportamentele de securizare.

•  Exersarea abilităţilor învăţate într-un context în cât mai multe şi mai variate contexte sau situaţii petru facilitarea transferului şi performarea constantă a comportamentului securizant.

•  Este recomandată realizarea a 4 follow-up-uri situate la un interval de două săptămâni între ele, pentru a verifica învăţarea şi performarea unui comportament securizant la preşcolari.